Noutati / Anunturi

13 Octombrie 2015

Participarea Baroului Dolj la Congresul intermediar al Federatiei Barourilor Europene (FBE), Cracovia, 8-11 octombrie 2015

In perioada 8-11 octombrie am participat in Polonia, Cracovia, la Congresul intermediar al Federatiei Barourilor Europene (FBE), a doua prezenta a Baroului Dolj la un eveniment de inalta anvergura (Congres).

 

Conectarea comunitatii noastre profesionale la circuitul european, prin aderarea la organismele profesionale reprezentative, cum este FBE, reprezinta meritul fostului nostru decan, dl. Turculeanu, actual vicepresedinte al UNBR, care a initiat aceste legaturi, precum si al actualului decan, dl. Sauleanu care a decis continuarea si aprofundarea preocuparilor de deschidere profesionala catre spatiul european ale predecesorului sau, ambii decani avand deplina sustinere a colegilor din Consiliul Baroului, in componenta sa din ultimii 9 ani.

 

Intalnirea profesionala a fost organizata de Baroul Cracovia, intr-un cadru elegant (Universitatea Jagiellonian, una dintre cele mai vechi din Europa, infiintata in anul 1364 de catre regele Cazimir cel Mare). Au fost prezente marile barouri europene :Paris, Milano, Torino, Barcelona, Viena, Berlin,Bruxelles, Frankfurt, Madrid, Grenoble, Den Haag, Geneva, Lausanne etc iar din spatiul ex-comunist barourile din Varsovia, Poznan, Cracovia, Praga.
Din Romania au participat barourile Cluj (3 delegati) si Dolj (prin subsemnatul). Baroul Cluj participa la aceste evenimente din anul 2007, fostul decan- dna Ioana Gidro Stanca, actual membru al Comisiei Permanente a UNBR -fiind catalizatorul acestei implicari active. Clujul a organizat si un Congres intermediar, foarte apreciat intre delegatii diverselor Barouri din Europa. Dna avocat Diana Andrasoni a candidat pentru onoranta functie de secretar al FBE, avocatii din Cluj bucurandu-se de o foarte buna imagine aici.

 

Am avut satisfactia ca initiativa noastra (delegatii romani si polonezi) de la Congresul de la Bilbao (adoptarea unei rezolutii privind problemele avocaturii din oficiu din Romania si Polonia) sa capete raspuns concret, FBE initiind discutii cu Guvernul Romaniei, in baza acestei rezolutii, pentru imbunatatirea conditiilor de exercitare si remunerare a acestor prestatii profesionale). Am constatat personal gradul de implicare si preocuparea FBE pentru situatia fiecarui barou membru, a problemelor specifice nationale, important fiind ca aceste aspecte sa fie sesizate nemijlocit si explicate organizatiilor profesionale europene. FBE, prin elita avocatilor europeni pe care o reuneste, beneficiaza de o foarte buna comunicare cu institutiile europene si guvernele nationale, uzand de mecanismele de dialog institutional pentru beneficiul concret al membrilor sai.

 

Congresul a debutat prin intalnirea Presedintiei, a conducatorilor comisiilor si a comisiilor in ziua de 08 octombrie, urmand activitatea stiintifica a Congresului in data de 09 octombrie si sedinta plenului Congresului in data de 10 octombrie.

 

Activitatea stiintifica a presupus dezbaterea, intr-o maniera interactiva, a problematicii vizand spalarea de bani prin mecanisme bancare, frauda comerciala de tip trading carousel privind TVA, coruptia in spatiul public si indemnizatiile si asigurarea profesionala a avocatilor , toate privite in context national si trans-national, european. Speakerii celor 4 ateliere au prezentat situatia nationala, fiind analizate normele si practica relevante in profil national, reglementarile UE. Romania a prezentat situatia nationala in privinta fraudelor comerciale in materia TVA, expunere facuta de colega Diana Andrasoni din Baroul Cluj, cu sustinerea intregii noastre delegatii. Dezbaterile s-au purtat in limbile de circulatie (engleza, franceza, italiana) asigurandu-se traducerea, pe langa acestea, si pentru limba poloneza (organizatorii). 

 

Sesiunea stiintifica a fost un bun prilej de identificare si aprofundare a aspectelor comune si celor divergente sub raport legislativ, doctrinar si jurisprudential, precum si un util schimb de informatii privind practicile profesionale.

 

In sedinta de plen, pe langa reusita sus amintita a demersurilor privind rezolutia avocaturii din oficiu, am avut si bucuria de a obtine pentru Romania, prin Baroul Cluj, presedintia uneia din Comisiile FBE (Comisia pentru Barourile din Est), ceea ce ne va permite sa abordam intr-un cadru mult mai organizat si eficient problemele specifice ale avocaturii din spatiul estic, post-comunist, propunand solutii care sa fie sustinute de FBE la nivelul institutiilor europene, al guvernelor nationale etc. Presedinta Comisiei va fi dna av. Ioana Gidro Stanca.

 

Dezbaterile plenului au vizat raportul de activitate al comisiilor, diverse probleme de actualitate ale profesiei, primirea de noi membri etc. Am remarcat ca se pune un accent deosebit pe problematica asigurarii si protejarii independentei profesionale, a secretului profesional, a dezvoltarii profesiei in profil tehnologic, respectarea deontolgiei si accesul la justitie.

 

Am fost primit, ca reprezentant al Baroului Dolj, cu prietenie, interes si preocupare pentru situatia Baroului nostru, a barourilor din zona de sud a Romaniei, fiind consultat cu privire la aspectele concrete ale exercitiului profesiei noastre si incurajat sa ne implicam activ in munca comisiilor FBE, in acest sens fiind vizate doua Comisii, cea pentru accesul la justitie si cea pentru Barourile din Est. In acest context am identificat si analizat (impreuna cu colegii clujeni) o serie de oportunitati de colaborare concreta in cadrul FBE, cu barourile membre, de natura a asigura un castig profesional pentru avocati, colegii nostri.

 

Dupa aceasta a doua participare la un Congres FBE, consider ca Baroul Dolj si-a castigat noi prieteni si sustinatori in randul avocatilor europeni, demonstrand ca este un Barou de elita, european, preocupat si capabil sa reprezinte, sa sustina si sa apere interesele colegilor nu doar in plan local dar si international.

 

Consilier ( responsabil resort gestionarea relaţiilor cu toate instituţiile, organismele sau barourile din străinătate, reprezentarea Baroului față de acestea),

Av. Radu Marinescu

 

FBE Meeting - Flick slideshow