Evenimente / Baroul Dolj

07 Iunie 2010

Concluziile Simpozionului ADMINISTRATIE PUBLICA SI FISCALITATE organizat de Baroul Dolj la Sala mare a Primariei Craiova în data de 4 iunie 2010

Baroul Dolj a organizat în ziua de vineri, 4 iunie 2010 la Sala mare a Primăriei Craiova simpozionul Administraţie Publică şi Fiscalitate în colaborare cu Consiliul Local al Municipiului Craiova şi Primăria Municipiului Craiova.

 

Participanţii la simpozion au avut ocazia să audieze prezentări pe teme de actualitate susţinute de personalităţi ale domeniilor administraţiei publice şi fiscalităţii la nivel central şi local. Au fost dezbătute subiecte precum piaţa unică şi specializarea profesională, stabilitatea funcţionarului public şi instabilitatea legislativă, jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie de administraţie publică şi fiscalitate, aspecte teoretice şi practice privind fiscalitatea profesiilor liberale, calitatea de agent al statului al primarului în materie de acte de stare civilă, exproprierea pentru cauză de utilitate publică, documentaţia de urbanism: competenţă şi procedură, taxe şi impozite: competenţa autorităţilor locale în materie, aspecte practice privind executarea amenzilor contravenţionale. 

 

Evenimentul profesional a fost evaluat de Centrul Teritorial Craiova al Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor cu cinci ore de pregătire profesională continuă.