Evenimente / Baroul Dolj

31 Mai 2017

Baroul Dolj și Baroul Vidin - COMUNICAT DE PRESĂ referitor la crearea REȚELEI JURIDICE TRANSFRONTALIERE

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ

referitor la crearea REȚELEI JURIDICE TRANSFRONTALIERE în cadrul proiectului ”Cross-Border Partnership for Training and Labour mobility in the Juridical field”, Cod proiect 16.4.2.023, Cod sistem ROBG-162

 

Baroul Dolj (Romania) și Baroul Vidin (Bulgaria), în calitate de beneficiari ai proiectului ”Cross-Border Partnership for Training and Labour mobility in the Juridical field”, cod proiect 16.4.2.023, cod sistem ROBG-162, anunță crearea Rețelei Juridice Transfrontaliere care a fost realizată în urma semnării la data de 31 mai 2017 a unui Acord de Parteneriat între centrele juridice transfrontaliere înființate în cadrul celor două barouri.

Rețeaua Juridică Transfrontalieră este formată din:

  • Centrul Juridic Transfrontalier Român, înființat în cadrul Baroului Dolj (Romania), bdl. Carol I, nr. 1, bl. 17D Craiova, jud. Dolj, Romania, cod postal 200678, tel. +40351408430, fax +40251413940, e-mail centrul_juridic_transfrontalier@barouldolj.ro, reprezentat de domnul avocat Lucian-Bernd Săuleanu, Decanul Baroului Dolj

și

  • Centrul Juridic Transfrontalier Bulgar, înființat în cadrul Baroului Vidin (Bulgaria), str Targovska, nr.2, Vidin, Bulgaria, 3700, tel. +359 600 708, fax +359 600 708, e-mail vidinjuridicalcentre@gmail.com, reprezentat de domnul avocat Kiril Atanasov Gruev, Decanul Baroului Vidin

Rețeaua este necesară pentru abordarea unitară a proceselor legate de producere, prelucrare, stocare și difuzare a informatiilor în domeniul juridic legate de ocupare și mobilitate a forței de muncă în zona Dolj-Vidin.

Rolul acestei rețele de centre este de a furniza grupului țintă și beneficiarilor indirecți din Dolj și Vidin servicii de informare și consultanță în domeniul juridic, prin crearea și dezvoltarea unei baze de date comune, pentru o mai bună ocupare și activare a mobilității forței de muncă în zona de graniță.

Această bază de date comună va conține informații despre legislația în domeniul juridic a celor două țări, angajatorii din zona transfrontalieră din domeniul juridic, precum și rezultatele studiului și ale strategiei comune privind ocuparea și mobilitatea în zona transfrontalieră în domeniul juridic, ce vor fi elaborate în cadrul proiectului.

Grupul țintă este constituit din 300 persoane (din care 150 români și 150 bulgari), studenți sau tineri absolvenți ai unei instituții de învățământ superior, ori alte persoane dornice să se perfecționeze pentru a avea acces la slujbe mai bine plătite, femei sau bărbați.

Proiectul este finanțat în cadrul Programului INTERREG V-A România-Bulgaria (program finanțat de UE din Fondul European de Dezvoltare Regională), Axa Prioritară 4 „O regiune calificată și incluzivă“, Obiectivul Specific „Încurajarea integrării zonei transfrontaliere în privinţa ocupării şi mobilităţii forţei de muncă“.

Valoarea totală a proiectului este de 430.114,34 Euro, din care sprijinul acordat de către Uniunea Europeană este în valoare de 365.597,19 Euro, iar contribuția de la bugetele de stat ale României și Bulgariei este în sumă de 55.914,86 Euro. Contribuția proprie a partenerilor de proiect este de 8.602,29 euro.

Proiectul urmărește încurajarea ocupării și mobilității forței de muncă în domeniul juridic în zona Dolj - Vidin prin crearea unei rețele de centre care vor furniza populației servicii de informare și consultanță juridică, dar și prin participarea grupului țintă la conferințe științifice pe teme juridice în România și Bulgaria, cursuri de limbă straină (limba română și limba bulgară).

Vor fi organizate cursuri de specialitate juridică în domenii precum migraţia transfrontalieră, legislaţia muncii şi securitatea socială transfrontalieră, dreptul fiscal transfrontalier, dreptul comercial transfrontalier, reglementările transfrontaliere în domeniul transporturilor şi patrimoniului cultural sau dreptul penal transfrontalier.

Proiectul va aduce oportunități noi pentru avocații din Barourile Dolj și Vidin prin realizarea unui studiu și a unei strategii referitoare la nevoile pieței juridice.

În plus față de beneficiile ocazionate de activitățile sale, proiectul ”Cross-Border Partnership for Training and Labour mobility in the Juridical field” prezintă și oportunitatea dezvoltării capacității instituționale a Baroului Dolj și a Baroului Vidin de a implementa proiecte cu finanțare europeană.

 

Craiova (Romania) și Vidin (Bulgaria)

31 mai 2017