Evenimente / Baroul Dolj

11 Ianuarie 2018

Anunț pentru selecția membrilor grupului țintă care vor participa la schimburi de bune practici la nivelul Centrelor Juridice Transfrontaliere în cadrul activității A12

Urmare a procesului de selecție din data de 21.10 2017, au fost selectați membrii grupului țintă în cadrul proiectului “Cross-Border Partnership for Training and Labour mobility in the Juridical field”, finanțat în cadrul Programului INTERREG V-A România-Bulgaria.

În cadrul proiectului un număr de 10 persoane, membri ai grupului țintă din România se vor deplasa la Vidin, Bulgaria, în perioada 1-4 februarie 2018, unde vor participa la schimburi de bune practici organizate în scopul asigurării unei înțelegeri reciproce a celor două sisteme juridice.

În mod similar și pentru același scop, un număr de 10 persoane, membri ai grupului țintă din Bulgaria se vor deplasa la Craiova, România, în perioada 8-11 februarie 2018.

Programul de activități aferente celor două schimburi de bune practice urmează a fi elaborat și comunicat. Pe parcursul vizitelor vor a fi asigurate servicii de interpretariat. De asemenea, va fi asigurată cazarea persoanelor care vor participa la schimburile de bune practici.

Primul pas în procesul de selecție al celor două grupe a câte 10 membri ai grupului țintă interesați să participe la această activitate este înscrierea on-line. Astfel toţi membrii grupului ţintă vor primi un email şi în vederea înscrierii vor putea accesa un link. Membrii grupului țintă care nu vor primi acest email, sunt rugați să comunice adresa corectă de email prin transmiterea unui e-mail la adresa info@jurisCBP.ro.

Înscrierea pentru cele două grupuri a câte 10 persoane se va face concomitent în România și Bulgaria până la data de 14.01.2018. În cazul în care vor fi mai multe solicitări, criteriul de selecție va fi punctajul realizat la înscrierea în grupul țintă. În caz de egalitate a punctajului vor avea prioritate primele persoanele care s-au înscris prin accesarea linkului.

Publicăm alăturat Metodologia de selecție a participanților la această activitate.