Baroul Dolj / Pagina decanului

FotoDecan

Lucian Bernd Săuleanu a fost ales pentru demnitatea de Decan al Baroului Dolj în cadrul Adunării Generale Elective din 14 martie 2015, pentru un mandat de patru ani, începând cu data de 27 martie 2015.

 

Mesajul Decanului


De-a lungul istoriei, Baroul Dolj a reprezentat un reper al avocaturii din România, în jurul căruia au gravitat personalități marcante, tradiție care ne onorează și ne obligă să ne dedicăm menținerii acestui prestigiu.

 

Sper ca alături de colegii avocați din Baroul Dolj să reușim identificarea celor mai bune soluții manageriale și să păstrăm valorile în care credem, astfel încât să protejăm cât mai bine profesia noastră într-o perioadă în care aceasta este supusă unor provocări și transformări. 

 

Recâștigarea respectului cuvenit nu va fi posibilă fără afirmarea constantă și fermă a drepturilor noastre, singura opțiune pentru ca profesia de avocat să fie apreciată ca importantă și indispensabilă actului de justiție, iar avocații să fie considerați parteneri ai actului de justiție.

 

Îi invit pe colegii avocați să se alăture efortului nostru de a consolida Baroul Dolj.