Avocati / Revista Baroului Dolj

Reforma dreptului francez în materie contractuală - Lucian Nițuleasa

Proiectul de reformă al dreptului contractual francez, prevăzut de Ordonanța nr. 2016-131 din 10 februarie 2016[1], vizează în principal modernizarea unei materii de drept ce datează încă din anul 1804, urmărind în același timp adaptarea reglementărilor franceze la evoluția dreptului international și european în materie de contracte.

În acest sens, proiectul presupune un dublu obiectiv, așa cum este el definit de Parlamentul francez, căutând:

  • pe de o parte să modernizeze dreptul contractual, reechilibrându-l din punct de vedere al conținutului juridic,
  • iar, pe de altă parte, să introducă o serie de inovații juridice, considerate ca fiind necesare pentru atingerea scopului propus, acela de adaptare la normele de drept international și european în materie contractuală.

Sunt astfel avute în vedere, ca și principale inovații prevăzute de proiectul de reformă, eliminarea cauzei ca și condiție de fond, esențială de validitate a contractului civil, lărgirea câmpului de aplicabilitate al bunei-credințe în materia formării contractului civil, precum și promovarea echilibrului juridic în materie de drept civil contractual.

  1. Eliminarea ”cauzei”, condiție esențială pentru validitatea contractului

În mod traditional, articolul 1108 din Codul civil francez prevede, în materie de condiții de îndeplinit pentru încheierea valabilă a unui contract, pe lângă capacitatea de a contracta, consimțământul părților și un obiect determinat, un al IV-lea element, acela al cauzei licite. Totodată, potrivit articolului 1131, ”obligația lipsită de cauză, ori bazată pe o cauză falsă sau ilicită, nu poate produce niciun efect”. Această din urmă perspectivă, potrivit obiectivelor reformei, reflectă o stare de fragilitate legislativă în momentul în care este pusă în contextul jurisprudenței franceze, ce ezită în a cunoaște în mod cert dacă, într-o astfel de situație, se impune atragerea nulității absolute ori relative a contractului în cauză.

Prin urmare, atât timp cât Codul civil francez nu definește în mod clar noțiunea de cauză, jurisprudența se vede nevoită a adopta decizii diferite în soluționarea spețelor deduse judecății.

În aceste condiții, proiectul de reformă are în vedere suprimarea de ordin formal a cauzei, element component al validității unui contract, fără însă a uita să aducă, în contrapartidă, o componentă nouă, aceea de scop al contractului. Astfel, este inserată în cadrul articolului 1162 din proiect noțiunea de scop al contractului, ca efect al eliminării cauzei, scop al cărui conținut însă nu poate deroga de la normele de ordine publică, lipsa sa fiind sancționată cu nulitatea absolută a contractului.

  1. Lărgirea câmpului de aplicabilitate a bunei credințe în materie de contracte

Până în prezent, principiul bunei credințe nu a primit, în mod explicit, o definire în cadrul Codului civil francez în vigoare, reprezentând doar un principiu director al dreptului contractual. În acest sens, singura prevedere ce are în vedere câmpul de aplicabilitate a principiului bunei credințe este reprezentat de materia executării contractelor care, așa cum reiese din articolul 1134 Cod civil francez, prevede obligația părților de a executa cu bună-credință convențiile încheiate între acestea.

Raportat la aceste prevederi, ceea ce proiectul de reformă își propune este întărirea imperativului bunei credințe în materia obligațiilor și a contractelor, dispunând, potrivit articolului 1104 din același text de lege, obligația părților de a acționa cu bună credință atât la negocierea contractelor, cât și la încheierea și pe parcursul executării acestora. De asemenea, pentru a sublinia forța juridică pe care principiul bunei credințe îl presupune în materie contractuală, paragraful 2 al articolului 1102 precizează că dispozițiile referitoare la câmpul de aplicabilitate a bunei credințe sunt de ordine publică și, în consecință, încălcarea acestora ar conduce la nulitatea conveției încheiate de părți.

  1. Evoluția echilibrului juridic în dreptul contractual

Una dintre inovațiile majore aduse de proiectul de reformă in dreptul civil contractual este reprezentată de echilibrul juridic ce se încearcă a se restabili prin intermediul normelor propuse în proiect, realizând în acest sens o contrabalansare a raportului dintre consensualism și unilateralism, pe de o parte, iar de pe de altă parte, a securității contractuale și intervenționismului judiciar.

Se regăsesc astfel în proiectul reformei referințe explicite la noțiunea de libertate contractuală și forță obligatorie a contractelor, menite la adapatarea cât mai facilă a regulilor ce se impun a fi aplicate la un număr cât mai mare de eventuale situații deduse judecății.

În concluzie, legiuitorul francez, prin reforma în materie contractuală propusă, încearcă să nu rămână pasiv la schimbările intervenite odată cu dezvoltarea mediului economic, atât prin raportare la situația națională cât și în concordonță cu evoluția normelor de drept international și european. Sunt astfel acoperite într-o proporție ridicată lacunele normative apărute în vechea reglementare, oferindu-se în acest sens instanțelor de judecată un sprijin legal, apt să reprezinte un răspuns jurisprudenței franceze ce apare ca fiind oscilantă în soluționarea cauzelor ce au ca obiect materia dreptului contractual.      

     

Lucian Nițuleasa        

 

[1] https://www.legifrance.gouv.fr/affichTexte.do?cidTexte=JORFTEXT000032004939&categorieLien=id