Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că acţiunea privind repararea prejudiciului moral cauzat prin vătămarea unor drepturi personale nepatrimoniale are un caracter patrimonial, fiind supusă regulilor referitoare la prescripţia extinctivă (termenul general de prescripţie de 3 ani), prevăzute de Decretul nr. 167/1958 (art. 2501 NCC), întrucât drepturile în discuţie nu au un caracter intuitu personae, în sensul de a fi inseparabile de individ. În speţă, reclamantul a solicitat daune morale pentru suferinţele pricinuite tatălui său, respectiv bunicilor săi cu ocazia deportării în Transnistria pe motive etnice, în perioada regimului Antonescu. Înalta Curte a statuat că momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie extinctivă este cel al căderii regimului totalitar, 1990, an începând cu care se apreciază că au existat garanţiile la care se referă art. 6 din CEDO şi anume că cererile reclamantului vor fi efectiv ascultate de un judecător independent, imparţial şi supus numai legii. În aceste împrejurări, Înalta Curte a apreciat că reclamantul nu a dovedit motivele obiective care au fost de natură a-l împiedica să exercite acţiunea până în anul 2011, iar faptul că a aflat din presă abia în anul 2010 despre posibilitatea de a solicita în justiţie acordarea daunelor morale nu reprezintă o cauză prevăzută de lege care să aibă ca efect suspendarea sau întreruperea cursului prescripţiei extinctive, astfel că a respins recursul ca nefondat. (Decizia nr. 1583 din 21 martie 2012 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect acordarea de daune morale).

Juridice.ro