Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotârât că, din conţinutul art. 8 din Decretul nr. 167/1958 (art. 2528 NCC), prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei prin fapta ilicită nu începe să curgă de la data când paguba s-a produs, ci de la data la care păgubitul a cunoscut paguba şi pe autor sau de la data la care trebuia, după împrejurări, să cunoască aceste elemente. În speţă, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe existenţa unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, ce constituie titlu executoriu, care a fost executată parţial prin restituirea unei părţi din suprafaţa totală de teren ce a făcut obiectul titlului, solicitând în cadrul acţiunii în reparaţie contravaloarea echivalentului bănesc al celor două loturi ce nu i-au fost restituite în natură. Înalta Curte a reţinut că, în condiţiile în care partea reclamantă nu a dat dovadă de pasivitate după executarea parţială a hotărârii ce constituie titlu executoriu, ci a depus o serie de diligenţe pentru executarea în continuare în natură a acesteia (care este susceptibilă de executare timp de 10 ani), momentul începutului cursului prescripţiei pentru acţiunea în reparaţie pentru prejudiciul suferit ca urmare a neexecutării titlului, respectiv momentul când a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei pricinuite, se situează cel mai târziu la data împlinirii prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a titlului. Prin urmare, Înalta Curte a statuat că în cauză nu operează prescripţia dreptului material la acţiune, acţiunea în pretenţii constând în obţinerea contravalorii bunului ce nu poate fi restituit în natură situându-se înăuntrul termenului de prescripţie de 3 ani. (Decizia nr. 879 din data de 5 martie 2013 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect acţiune în pretenţii constând în obţinerea contravalorii bunului ce nu poate fi restituit în natură).

Juridice.ro