În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 450 din 23 iulie 2013, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 10 din 10 iunie 2013 (Decizia 10/2013) privind examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) şi art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la caracterul alternativ sau subsidiar al celor două modalităţi de comunicare a procesului-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională şi a înştiinţării de plată.

1. Obiectul recursului în interesul legii

Recursul în interesul legii vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 teza I, raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) şi art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la caracterul alternativ sau subsidiar al celor două modalităţi de comunicare a procesului-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională şi a înştiinţării de plată.

Dispoziţiile legale vizate sunt următoarele:

Art. 27 teza I din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, - "Comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată se face prin poştă, cu aviz de primire sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului" raportat la:

- art. 14 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, - "Executarea sancţiunilor contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii.";

- art. 25 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, - "Comunicarea se face de către organul care a aplicat sancţiunea, în termen de cel mult o lună de la data aplicării acesteia.";

- art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, -"Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia."

2. Optica jurisprudenţială

Prin recursul în interesul legii se arată că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale citate, dezlegarea problemei de drept supusă analizei fiind menită a clarifica modul de aplicare la speţă a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi art. 25 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la prescripţia executării sancţiunilor contravenţionale, respectiv a determina momentul de la care începe să curgă termenul de decădere, de 15 zile, prevăzut de art. 31 alin. (1) din acelaşi act normativ.

a) Unele instanţe de judecată au considerat că cele două modalităţi de comunicare prevăzute de art. 27 teza I din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, sunt subsidiare una faţă de cealaltă, comunicarea prin afişare fiind subsidiară comunicării prin poştă, cu aviz de primire. Comunicarea prin afişare trebuie precedată de o comunicare prin poştă, cu aviz de primire, iar atunci când persoana sancţionată contravenţional, deşi avizată, nu s-a prezentat la oficiul poştal pentru ridicarea corespondenţei ori a refuzat primirea corespondenţei, autoritatea din cadrul căreia face parte agentul constatator trebuie să procedeze la comunicarea actului prin afişare la domiciliul sau sediul contravenientului.

În această ipoteză, intervenirea prescripţiei executării sancţiunii contravenţionale şi momentul de la care curge termenul de decădere pentru introducerea plângerii contravenţionale se verifică în raport cu data primirii efective a procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi a înştiinţării de plată; atunci când o atare comunicare nu s-a putut realiza, aplicarea celor două instituţii - prescripţia executării sancţiunii şi a decăderii din dreptul de a mai formula plângere - se raportează la momentul comunicării prin afişare.

b) Alte instanţe, pornind de la interpretarea gramaticală a normei, au considerat că cele două modalităţi de comunicare prevăzute de art. 27 teza I din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, sunt alternative, fără a exista vreo ordine de preferinţă între ele, iar recurgerea la una dintre acestea este necesară şi suficientă, pentru ca procedura de comunicare să fie considerată îndeplinită. Atunci când procedura de comunicare s-a realizat prin poştă, cu aviz de primire, iar destinatarul corespondenţei, deşi a fost avizat, nu s-a prezentat la oficiul poştal pentru ridicarea corespondenţei ori a refuzat expres primirea acesteia, comunicarea a fost considerată legal îndeplinită, fără a mai fi necesară îndeplinirea acesteia prin afişare.

Termenul de 15 zile pentru introducerea plângerii contravenţionale va curge fie de la data la care destinatarul corespondenţei a fost avizat, fie de la data la care a expirat termenul de păstrare a corespondenţei la oficiul poştal şi aceasta a fost returnată ori de la data exprimării refuzului expres de primire, consemnată de lucrătorul oficiului poştal.

3. Opinia procurorului general al PÎCCJ

Procurorul general a considerat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 teza I din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare:

- raportat la art. 14 alin. (1) şi art. 25 alin. (2) din acelaşi act normativ, atunci când persoana sancţionată nu a fost prezentă la întocmirea procesului-verbal sau a refuzat să primească un exemplar al acestuia, precum şi atunci când sancţiunea s-a aplicat de o altă persoană sau un alt organ decât agentul constatator, cerinţa comunicării procesului-verbal şi a înştiinţării de plată, în scopul întreruperii prescripţiei executării sancţiunii contravenţionale, este îndeplinită la data la care procesul-verbal a fost depus la oficiul poştal, pentru expediere, indiferent de data la care corespondenţa a ajuns la destinatar;
- raportat la art. 31 alin. (1) din acelaşi act normativ, comunicarea prin afişare este subsidiară comunicării prin poştă, cu aviz de primire.

În susţinerea opiniei sale, procurorul general arată că, pentru a se produce efectul întreruptiv de prescripţie, este necesară şi suficientă expedierea actului către contravenient, prin poştă, cu aviz de primire, aceasta reprezentând o comunicare aptă a fi primită, fără a mai fi necesar să se aştepte ori să se realizeze o primire efectivă a actului din partea destinatarului, pentru ca, mai apoi, în funcţie de atitudinea acestuia, să se procedeze la afişarea actului; se consideră, astfel, că au existat diligenţele necesare din partea organului constatator/sancţionator pentru conservarea dreptului de a obţine executarea sancţiunii şi pentru îndeplinirea obligaţiei legale de comunicare; mai mult, nu sunt validate comportamentele abuzive din partea persoanelor sancţionate contravenţional care, amânând ori refuzând primirea corespondenţei, pot determina depăşirea termenului de prescripţie prevăzut de lege.

Din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, modalitatea prin care se aduce la cunoştinţa contravenientului conţinutul procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor (pentru ipoteza de la art. 21 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare) se consideră a fi comunicarea actului prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare, la domiciliul/sediul acestuia, această din urmă modalitate de comunicare funcţionând doar subsidiar, atunci când procedura de comunicare prin poştă nu a fost eficientă; în sprijinul acestei soluţii, procurorul general invocă dispoziţiile art. 165 pct. 2 din noul Cod de procedură civilă, arătând că aplicarea acestora în dezlegarea problemei de drept supuse discuţiei este în măsură să conducă la o interpretare şi aplicare a legii, de natură a asigura şi respecta garanţiile prevăzute de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin realizarea unui just echilibru între interesele contrarii din cadrul procedurii contravenţionale.

4. Opţiunea Înaltei Curți de Casatie şi Justiţie

Înalta Curte a considerat că se impune admiterea recursului, pronunţând următoarea soluţie:

"Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) şi art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că:

Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenţie şi a înştiinţării de plată, prin afişare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poştă, cu aviz de primire.

Cerinţa comunicării procesului-verbal de contravenţie şi a înştiinţării de plată este îndeplinită şi în situaţia refuzului expres al primirii corespondenţei, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcţionarul poştal."

Juridice.ro