Articol publicat în revista Pandectele Române nr. 6/2014.

Autor: Prof. univ. dr. Mircea DUȚU

Prin studiul anual pe 2013, publicat recent, Consiliul de Stat al Franţei (instanţa supremă de contencios administrativ) a impus pe piaţa ideilor şi a practicii juridice un nou concept provocator: cel de drept suplu! Documentul recomandă autorităţilor publice a se dota cu o doctrină a recurgerii la şi a folosirii frecvente a dreptului suplu, pentru a contribui la politica de simplificare a normelor şi promovare a calităţii reglementărilor legale.

Spre a se ajunge aici, s-a avut în vedere multiplicarea actelor oficiale de genul codurilor de bună conduită, recomandărilor de bune practici, în special în domeniul medical, noii guvernanţe economice a Uniunii Europene, reglementării de către Consiliul Superior al Audiovizualului francez a acoperirii mediatice a conflictelor armate... Câteva exemple, foarte diverse, care au ca punct comun a nu impune obligaţii precise, ci a exercita, într-o societate complexă şi incertă unde reglementarea câştigă în extensie şi în forţă, o funcţie apreciată de destinatarii lor. Şi lucrul cel mai important: acestea sunt manifestări ale aceluiaşi fenomen: dreptul suplu.

Se consideră că publicând un studiu pe această temă, Consiliul de Stat francez exprimă o dublă ambiţie. El doreşte, mai întâi, să contribuie la conştientizarea producerii şi utilizării crescânde a dreptului suplu atât de către actorii publici, cât şi de întreprinderi, în Franţa şi în lume.

Din această perspectivă, definiţia dreptului suplu pleacă de la examenul dezvoltărilor concrete ale fenomenului şi vizează ansamblul de instrumente care răspund la trei condiţii cumulative: au ca obiect modificarea ori orientarea comportamentelor destinatarilor lor suscitând, în măsura posibilă, adeziunea lor; nu creează prin ele însele drepturi ori obligaţii pentru destinatari; prezintă, prin conţinutul şi modul lor de elaborare, un grad de formalizare şi de structurare care le aseamănă cu regulile de drept.

În al doilea rând, studiul vizează să ofere autorităţilor publice o doctrină nouă şi instrumente de acţiune pentru promovarea ei.

Documentul Consiliului de Stat formulează 25 de propuneri-recomandări pentru o utilizare raţională a dreptului suplu şi privesc în principal patru axe tematice. Prima, se referă la analiza oportunităţii recurgerii la dreptul suplu, în funcţie de un fascicul de criterii, organizate în trei teste cumulative: cel de utilitate, cel de efectivitate şi cel de legitimitate. Este vorba apoi de a favoriza redactarea de texte legislative şi reglementare, pe scurt prin menajarea posibilităţii pentru autorităţile însărcinate cu aplicarea lor de a preciza semnificaţiile lor pe calea liniilor directoare ori recomandărilor sau prin trimiterea explicită la dreptul suplu, de exemplu la normele tehnice, precum şi grija de a asigura aplicarea lor.

Urmează apoi asigurarea publicării instrumentelor de drept suplu emise de autorităţile publice, în special cu ajutorul internetului şi stimularea evaluării procesului de elaborare a codului de guvernare a întreprinderii, necesar societăţilor comerciale cotate.

În fine, esenţială devine dotarea statului cu o capacitate de supraveghere strategică asupra dreptului suplu al actorilor privaţi, sprijinindu-se pe o reţea a administraţiilor şi persoanelor interesate.

O caracterizare sugestivă a fenomenului dreptului suplu ne-o oferă în prefaţa lucrării Jean-Marc Sauvé, vicepreşedintele Consiliului de Stat, potrivit căreia „nu există nicio contradicţie între recunoaşterea dreptului suplu, precum şi a expansiunii sale şi o mai bună calitate a dreptului. Dând o mai mare putere de iniţiativă actorilor şi dincolo de ea mai multă responsabilitate, dreptul suplu contribuie la oxigenarea ordinii noastre juridice. Printr-o utilizare raţională, el poate contribui din plin la politica de simplificare a normelor şi la sporirea calităţii reglementării."

Într-adevăr, postulatul subînţeles al Consiliului de Stat nu este nicidecum cel al devalorizării izvoarelor tradiţionale ale dreptului, ori a marilor obiective de păstrare a normativităţii legii şi ameliorare a calităţii dreptului.

În această optică dreptul suplu constituie mai mult o soluţie decât un risc. Printr-o folosire raţională el poate contribui la politica de simplificare a normelor şi sporire a calităţii reglementării. Totodată, oferă, înainte de toate, actorilor publici spaţii de expresie juridică diferite de instrumentele pur prescriptive, care trebuie să rămână legile şi celelalte acte normative (juridice). Existenţa unor atari zone este de natură să consolideze, în contrapunct forţa normativă ataşată instrumentelor tradiţionale ale dreptului, evitând „poluarea" lor prin dispoziţii normative.

Dreptul suplu permite mai ales o lărgire a gamei mijloacelor de acţiune atât ale autorităţilor publice, cât şi ale actorilor privaţi, chiar dacă va fi necesar să fim atenţi pentru ca aceste norme de orientare a conduitelor să nu se dezvolte şi afirme anarhic şi nici ca să afecteze negativ principiul legalităţii.

Iar concluzia justă, exprimată şi în raportul anual al Consiliului de Stat rămâne evidentă: dreptul suplu nu este marca degenerării ordinii noastre juridice, ci, pur şi simplu, semnalul adaptabilităţii sale. Nu există nicio contradicţie între recunoaşterea ori expansiunea sa şi o mai bună calitate a dreptului. Acordând o mai mare putere de iniţiativă actorilor şi dincolo de ea de responsabilitate, dreptul suplu contribuie la o veritabilă regenerare a sistemului juridic.

Cu aceste gânduri şi speranţe am înţeles să încercăm, pe calea editorialului, să introducem în dezbaterile juridice din ţara noastră o atare temă, deopotrivă nouă şi deosebit de generoasă.