Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că neexaminarea de către prima instanţă a excepţiei autorităţii de lucru judecat, invocată prin concluziile scrise, constituie o încălcare a obligaţiei stabilite de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (art. 425 alin. 1 lit. b NCPC), aceea de a demonstra în scris de ce s-a ajuns la soluţia dată, încălcare care este sancţionată cu nulitatea hotărârii. Înalta Curte a statuat că neanalizarea excepţiei autorităţii de lucru judecat împiedică exercitarea controlului judiciar de către instanţa de recurs, care se află în imposibilitate de a analiza justeţea soluţiei adoptate în întregul său, astfel încât recurenta ar suferi o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii. Înalta Curte a mai subliniat că o astfel de hotărâre încalcă şi art. 6 paragraf 1 CEDO, întrucât, în conformitate cu jurisprudenţa CEDO, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă să fi examinat în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse analizei, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa (Cauza Virgil Ionescu contra României - Hotărârea din 28 iunie 2005, Cauza Van de Hurk împotriva Olandei - Hotărârea din 19 aprilie 1994, Cauza Dulaurans împotriva Franţei - Hotărârea din 21 martie 2000). (Decizia nr. 4838 din data de 5 decembrie 2012 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect cerere de ridicare a sechestrului).

Juridice.ro