O problemă de mare actualitate şi excepţională importanţă pentru viaţa publică românească o reprezintă preconizata nouă revizuire, după cea din 2003, a Constituţiei României din 8 decembrie 1991. După publicarea a două documente de poziţie relevante - Raportul Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Regimului Politic şi Constituţional din România - Pentru consolidarea statului de drept (2009) - şi respectiv Reforma constituţională: analiză şi proiecţii. Raportul Comisiei pentru o nouă Constituţie (Proiect iniţiat de Fundaţia Horia Rusu (2012) şi chiar promovarea unui Proiect de lege privind revizuirea Constituţiei României (de către Preşedintele republicii, în iunie 2011), iar în februarie 2013 constituirea Comisiei parlamentare comune de elaborare a propunerii legislative de revizuire a Constituţiei, realizarea acestui demers a fost efectiv declanşată. Ca orice act juridico-constituţional major şi această propunere de revizuire a legii fundamentale presupune o amplă dezbatere publică. În acest context, Academia Română, prin intermediul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu" (ICJ) anunţă organizează, în colaborare cu Asociaţia Română de Drept Constituţional (ARDC), joi, 7 martie a.c. o amplă dezbatere ştiinţifică naţională cu tema: Revizuirea Constituţiei - necesitate, oportunitate, obiective posibile. Pentru informaţii cât mai relevante asupra rostului şi intenţiilor acestui adevărat „forum constituţional academic", ne-am adresat dlui. prof. univ. dr. Mircea Duţu, directorul ICJ.

Andrei Săvescu: Domnule director, precizaţi mai întâi care este scopul manifestării ştiinţifice pe care o organizaţi în colaborare cu ARDC.

Mircea Duţu: Un demers de importanţa unei (noi) revizuiri a legii fundamentale a ţării nu poate rămâne, fără îndoială, indiferent forului suprem al ştiinţei şi culturii naţionale şi institutelor sale de cercetare ştiinţifică fundamentală. Şi aceasta, cu atât mai mult cu cât problemele evoluţiei constituţionalismului românesc, fac, în mod constant, obiectul evaluărilor noastre ştiinţifice şi sperăm astfel ca rezultatele lor să se reflecte, pe cât posibil, în modificările care vor fi aduse legii fundamentale.

În acelaşi timp însă, revizuirea unei Constituţii reprezintă - mai ales, în privinţa necesităţii, oportunităţii de promovare şi obiectivelor stabilite - un act esenţialmente politic, determinat în ultimă instanţă de opţiunile puterii constituante derivate. Ca atare, cu grija păstrării echidistanţei politice definitorii pentru statutul înaltului for academic al ţării, am optat pentru organizarea unui formum stiinţific de dezbatere, la care să participe specialiştii în drept constituţional reprezentativi, cercetători şi cadre didactice ale facultăţilor de drept, iar opiniile exprimate să fie puse la dispoziţia autorităţilor competente. În plus, prin participarea la reuniune a profesorului Didier Maus, Preşedintele emerit al Asociaţiei Internaţionale de Dept Constituţional şi expunerea sa pe tema Revizuirii constituţiei în statele membre ale UE, vor aduce în atenţie importante elemente de drept comparat.

Andrei Săvescu: Care este experienţa românească de până acum în domeniu?

Mircea Duţu: Aşa cum s-a afirmat în doctrina juridică interbelică, modul de revizuire al constituţiilor române de până în 1948 reprezintă interes numai pentru istorie şi nicidecum un exemplu de precedent judiciar; toate constituţiile noastre democratice au fost de tip rigid, pretinzând anumite forme şi condiţii pentru modificarea lor, care nu au fost însă respectate nici în 1866 când nu s-a ţinut seama de prevederile Statutului din 1864, lucrându-se numai cu Adunarea Electivă, fără să se convoace şi Senatul, care făcea parte din Corpul legislativ, nici în 1923, când nu s-au respectat dispoziţiile art. 128 referitoare la revizuire şi nici în 1938, când s-a înlocuit constituţia-pact cu constituţia-statut. Numai cu ocazia modificărilor din 1879 şi iunie 1884 dispoziţiile constituţionale în materie au fost respectate. Referitor la „momentul constituţional" 1948-1989 cred că nu mai trebuie sa insistăm. În fine, prima revizuire a Constituţiei din 8 decembrie 1991, realizată prin Legea nr. 429/2003, aprobată prin referendumul din 18-19 octombrie acelaşi an, a fost justificată, în acest context, şi exigenţelor perfecţionării procesului decizional intern, atât la nivel central, cât şi local. Pe lângă introducerea Titlului VI, Integrarea euroatlantică (cu cele două articole ale sale - art. 148 - „Integrarea în Uniunea Europeană" şi art. 149 - „Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord" - celelalte modificări însă au rămas cel mai adesea la stadiul jumătăţilor de măsură, reflectând prea fidel echilibrul de forţe şi interese politice ale momentului).

Andrei Săvescu: Cum vedeţi, în această perspectivă, revizuirea constituţiei declanşată recent?

Mircea Duţu: Înainte de toate cu speranţa că, cel puţin în această privinţă, istoria să nu se repete şi să învăţăm cât mai mult din experienţa anterioară.

Nu doresc să intru în detalii şi să ajung la referiri punctuale, dar câteva precizări preliminarii cred că se impun, în cadrul mai larg al rostului şi semnificaţiilor unei revizuiri a constituţiei.

Orice Constituant se află întotdeauna în faţa unei alegeri dificile: fie să adopte reguli sufiecient de generale şi imprecise pentru a permite interpretări, care să ţină seama, în mod permanent, de exigenţele vremurilor, fie să stabilească prevederi care să lase puţin loc pentru interpretări, dar cu şanse reduse de a rezista probei timpului şi schimbărilor nevoilor şi ideilor, presupunând astfel frecvent modificări.

Aşadar, orice constituţie nu poate dăinui numai dacă se adaptează evoluţiilor social-politice, economice şi de altă natură ale ţării pe care o guvernează. Dar cum face acest lucru? Primele două căi sunt reprezentate de interpretarea prevederilor sale, în litera şi spiritul lor, şi, respectiv, de practica politică a principalilor actori ai scenei publice, chemaţi să aplice dispoziţiile legii fundamentale. Numai după epuizarea acestor instrumente se poate trece la soluţia radicală a modificării formale a textului constituţional. Două exemple sunt relevatorii în acest sens: cel al Constituţiei SUA, care timp de secole nu a cunoscut decât 17 amendamente, graţie interpretării şi, respectiv, cel al legii fundamentale japoneze din 1946, care nu a suferit nicio revizuire până acum, adaptarea sa la cerinţele noilor realităţi efectuându-se pe calea practicii politice.

Desigur, pentru succesul unor atari instrumente de schimbare a semnificaţiilor textului constituţional fără revizuire textuală este nevoie, înainte de toate, de bună-credinţă, credibilitate şi maturitate a vieţii publice şi a actorilor săi.

Fără îndoială, în cazul constituţiilor rigide, precum cea românească, aferente mai ales tradiţiilor europene, revizuirea devine, în anumite condiţii, inevitabilă, dar trebuie făcută conform procedurii specifice, respectării condiţiilor stipulate şi cu soluţii cât mai general acceptate.

Andrei Săvescu: Să ne referim la condiţiile concrete ale anunţatei revizuiri a Constituţiei României.

Mircea Duţu: C. Smidtt, unul dintre ultimii mari savanţi constituţionalişti ai veacului trecut remarca faptul că exigenţa unei rigidităţi a revizuirii răspunde dorinţei unei anumite garanţii a duratei şi stabilităţii, care însă dispare atunci când un partid ori o coaliţie de partide dispune de majoritatea necesară şi îndeplinesc (formal) toate condiţiile impuse pentru realizarea ei. Totuşi, nu trebuie uitat considerentul că ceea ce conferă greutate şi importanţă conţinutului unor prevederi constituţionale nu este dificultatea procedurală de a le revizui, cât valorile pe care le exprimă şi cărora trebuie să li se asigure o anumită persistenţă în timp şi o stabilitate a semnificaţiilor lor.

Pe conţinut, modificările propuse par, mai degrabă, ajustări punctuale şi conjuncturale şi mai puţin măsuri de revizuire propriu-zisă, în sensul de reexaminare a unui corp de reguli în vederea ameliorării lor, pentru a le adapta la evoluţii economico-sociale majore. Avem astfel, în prim plan, şi acum tot cerinţe ale integrării unional-europene ca în cazul 2003 (precum introducerea regiunii ca unitate administrativ-teritorială a statului sau reformularea clauzei-Europa, in sensul adaptării prevederilor sale situaţiei României de stat membru al UE, în condiţiile Tratatului de la Lisabona, ori, eventual, adoptarea unor elemente constituţionale de ordin financiar-economic), la care se adaugă o serie de ajustări ale mecanismului puterilor statului - de structură, interrelaţionale şi de sistem, de funcţionare şi corelare - justificate de insufiecienţele revizuirii anterioare şi experienţelor primelor coabitări politico-constituţionale post-2007, şi impuse prin voinţa politică a puterii constituante derivate.

Andrei Săvescu: Aşadar, încă o revizuire cu efecte parţiale, cu obiective de etapă?

Mircea Duţu: Nu-mi permit să exprim evaluări de natură politică, dar cu toţii părem a fi de acord că sistemul politic şi instituţional din România parcurge un proces complex de schimbare, al cărei sens rămâne încă necunoscut, iar criza politică, economică şi de sistem este în plină defăşurare. Mutaţii importante sunt pe cale a se produce şi la nivelul UE şi mondial. Ca atare, în mod logic, în absenţa unui diagnostic precis al schimbărilor în curs, în plan naţional şi internaţional nu putem identifica nici soluţii veritabile, eficiente de „text constituţional".

Desigur, într-un orizont de timp mai larg şi în strânsă conexiune cu accentuarea tendinţelor de integrare unional-europeană şi mondială văd o serie de teme importante de revizuire constituţională, a căror prime semnificaţii, la nivel concret, pot face obiectul modificărilor de acum. Este vorba de dezvoltarea titlului referitor la reglementările vizând dimensiunile economică, financiară, socială şi ecologică ale legii fundamentale. Reunite, uneori, generic sub denumirea de „constituţie econimică", ele exprimă evoluţiile înregistrate în ultimul timp în plan constituţional în contextul reacţiilor survenite la tendinţele tot mai intense de mondializare şi integrare. Stipularea unor prevederi în legea fundamentală care să consacre, pe lângă elementele definitorii ale raporturilor politice dintre stat şi cetăţean, altele ţinând de conduita economico-financiară, socială şi ecologică a statului, acţionând în vederea asigurării interesului public, naţional a devenit o necesitate şi se manifestă deja în privinţa anumitor ţări. Este vorba, de pildă, de prevederi care să stipuleze exploatarea durabilă în interes naţional, al generaţiilor prezente şi viitoare a tuturor resurselor naturale (inclusiv solul) şi energetice ale ţării, gestiunea raţională, democratică a banului public, asumarea responsabilă a datoriei publice externe ş.a. O atenţie aparte ar trebui acordată problemelor ecologice, sens în care s-ar cuveni restructurate statutul ori atribuţiile actualului Consiliu Economic şi Social, inclusiv prin extinderea lor şi asupra protecţiei mediului, acesta urmând să devină, în consecinţă, Consiliul Economic, Social şi de Mediu.

Andrei Săvescu: Ca o concluzie la discuţia noastră, ce credeţi că s-ar impune?

Mircea Duţu: O remarcă formulată deja de specialiştii vest-europeni: ideologia în vogă în ţările central şi est-europene, inclusiv în România, conform căreia constituţionalismul ar fi motorul transformărilor, pare infirmată de către fapte: o reformă constituţională oricât de amplă ar fi nu poate provoca singură schimbarea comportamentelor şi atitudinilor pe care o presupun adevărata democraţie şi legile economiei de piaţă. Pentru că, să ne amintim din istorie că revoluţiile americană şi franceză nu au fost motoarele, ci expresia, iar constituţiile aferente formalizarea acestor schimbări! Numai atunci când revizuirea legii fundamentale va fi cu adevărat expresia evoluţiilor şi schimbărilor importante înregistrate la nivelul realităţilor economico-sociale şi practicilor culturale, ea îşi va avea rostul şi îşi va produce pe deplin efecte benefice aşteptate.

Andrei Săvescu: Vă mulţumesc domnule profesor.

Mircea Duţu: Şi eu vă mulţumesc.

Andrei Săvescu
Articol preluat Juridice.ro