Primul pas in managementului unei boli - asa cum sunt invatati toti studentii la medicina din primul an de facultate - il reprezinta stabilirea unui diagnostic privind afectiunea de care sufera pacientul.

Acordarea unei asistente medicale presupune, in primul rand, diagnosticarea pacientului - adica cunoasterea naturii bolii, evolutia sa, starea generala a sanatatii pacientului precum si orice situatie de fapt ce poate avea o semnificatie pentru medic. Aceasta etapa este una foarte importanta deoarece in functie de rezultatul acestor constatari se va stabili terapia ce urmeaza a fi aplicata.

Un diagnostic gresit poate duce la ineficienta tratamentului sau - mai rau - la o agravare a situatiei pacientului. Identificarea clara a celor 2 etape - diagnosticarea si tratamentul - este foarte importanta deoarece aplicarea unui tratament in baza unui diagnostic anterior eronat (dar pus de un medic diferit de cel care trateaza) poate inlatura raspunderea civila si disciplinara a celui de-al doilea medic. Un caz ce il gestionez in prezent se bazeaza exact pe aceasta distinctie - un medic a diagnosticat un pacient in mod eronat cu ceva timp in urma, iar toti medicii ulteriori ce au aplicat tratamentele s-au bazat pe prestatia medicala a primului, ceea ce a determinat ca in prezent situatia pacientului sa fie cu mult inrautatita decit era la etapa stabilirii diagnosticului.

Stabilirea diagnosticului nu este chiar o stiinta exacta; desi literatura de specialitate cuprinde indrumari ce prezinta amanuntit toate simptomele unei afectiuni, totusi exista cazuri in care anumite simptome inca nemanifeste la data controlului pot diferentia net o boala de alta.

Interogatoriul pacientului este unul dintre motivele pentru care nu orice diagnostic gresit este si caz de malpraxis; este esential ca medicul sa fie informat despre patologia anterioara si prezenta a pacientului sau despre antecedentele medicale ale acestuia, despre eventuale incidente medicale anterior suferite. De exemplu, au existat cazuri in care, la intrebarile cadrului medical, pacientul a oferit raspunsuri false. In masura in care bolnavul nu prezinta niciun semn clinic, niciun simptom care sa arate ca raspunsurile primite nu sunt corecte, medicul va stabili diagnosticul bazat DOAR pe raspunsul pacientului. Un eventual diagnostic eronat, intr-o astfel de situatie, nu atrage raspunderea civila a medicului si din aceasta cauza este indicat ca pacientul sa fie cit mai deschis si comunicativ cu medicul sau.

Dar, daca medicul identifica simptome sau semne clinice ale bolii atunci va fi raspunzator de stabilirea unui diagnostic eronat in cazul in care stabilirea acestuia s-a facut cu ignorarea acestora si bazat doar pe declaratiile pacientului. Exista neglijenta atunci cind medicul - desi sesizeaza simptome sau semne clinice - evita sa sa examineze constiincios, minutios si complet pacientul. Neefectuarea unui examen necesar va angaja raspunderea medicului in ipoteza in care, din aceasta cauza, ii va fi creat un prejudiciu pacientului sau.

Exista insa si un revers al aceleiasi medalii: excesul de examene la care este supus pacientul ii poate dauna si aici avem ca si exemplu excesul de raze X, in special in cazul copiilor sau batrinilor.

In cazul in care medicul sesizeaza aspecte ce nu sunt de specialitatea sa sau cazuri deosebite si nu este sigur pe diagnosticul ce il poate pune ii este recomandat sa recurga si la parerea unor colegi ai sai sau a unora din alte specialitati, in caz contrar, neglijent de a apela si la opinia altor confrati, stabilirea unui diagnostic gresit, fiindu-i imputabila.

Chiar si in cazul in care medicul dispune efectuarea tuturor analizelor prevazute de protocoalele medicale existente si in conformitate cu pregatirea sa profesionala exista situatii in care diagnosticul eronat survine in urma unei interpretari eronate a rezultatelor obtinute, din neatentie ori ignoranta.

Examenele radiologice, cele care implica tehnica rezonantei magnetico-nucleare, tomografiile computerizate, electrocardiogramele, electroencefalogramele etc. sunt procedee care, desi reduc considerabil marja de eroare, nu inlatura posibilitatea aparitiei acesteia. Exista posibilitatea ca pacientul sa nu sufere nici un prejudiciu material raminind insa in discutie existenta (si dovedirea, evident) a unui prejudiciu moral mai ales ca in cazul bolilor grave (diagnoticare eronata cu SIDA sau cu asa zise boli „rusinoase" gen sifilis, gonoree, etc) ulterior infirmate de o a doua si o a treia opinie medicala.

Un diagnostic eronat poate fi rezultanta a doi factori care actioneaza separat ori conjugat. Si anume eroarea stiintifica (care poate fi eroare stiintifica scuzabila si cea care atrage raspunderea medicului) si neglijenta personalului medical.

Eroarea stiintifica ce se datoreaza neglijentei medicului este acea situatie in care acesta nu a depus toata diligenta in a interpreta corect datele pe care le-a avut inaintea sa si - spre deosebire de profesionistul care, comitand o eroare stiintifica scuzabila, a actionat precum un specialist aflat in aceleasi circumstante - nu a evitat confuzia. Medicul are o libertate absoluta de a judeca situatia prezentata si de a prescrie remediul util. Fiind neglijent ori ignorand complet regulile stiintei medicale, precum si pe acelea ale prudentei elementare, va fi tinut sa repare prejudiciile astfel create.

Un caz real in sensul exemplificarii este cel al unui ginecolog dintr-o clinica privata care nu a diagnosticat malformatia fatului aflat in uter spina bifida, malformatie care este vizibila incepand cu saptamana a 18-a de sarcina. Astfel, in urma unei ecografii executate in saptamana a 35-a, medicul a consemnat in raportul medical ca "se inregistreaza miscari active ale membrelor fatului" cu toate ca tratatele medicale spun in mod clar si fara echivoc ca la acel stadiu fatul deja este paraplegic (paralizat).

Eroare in diagnosticare ce este imputabila medicului exista in cazul in care un chirurg a efectuat o interventie chirurgicala diagnosticata anterior cu fibrom uterin. In timpul operatiei s-a dovedit insa ca femeia era, de fapt, insarcinata in luna a patra; medicul confundind sarcina cu un fibrom uterin. Culpa sa a fost retinuta avand in vedere faptul ca, la stabilirea diagnosticului, nu a utilizat examenul radiologic, in urma caruia ar fi putut stabili cu exactitate diagnosticul.

Surse:
MANGU, FLORIN ION - Malpraxisul medical : raspunderea civila medicala
NASUI, GABRIEL - Malpraxisul medical
R. OZUN, E. POENARU - Medic, societate, raspundere. Responsabilitatea profesionala si sociala a medicului

- Va urma -

Juridice.ro