Mesajul Preşedintelui României, domnul Traian Basescu transmis Congresului avocaţilor - 10 iunie 2011

Domnule Preşedinte al Uniunii Naţionale a Barourilor din România,

Distins prezidiu,

Doamnelor şi domnilor avocaţi,

Stimaţi invitaţi,

 

Vă mulţumesc pentru invitaţia de a participa şi în acest an la deschiderea oficială a lucrărilor congresului dumneavoastră.

 

Sunt convins că problemele profesionale înscrise pe ordinea de zi a congresului vor suscita vii dezbateri.

 

De aceea, doresc să supun atenţiei dumneavoastră, cu precădere, două evenimente legislative importante, ce au intervenit de la ultimul dumneavoastră congres, evenimente care cred că vă influenţează în bună măsură viaţa profesională.

 

În primul rând, mă voi referi la modificarea substanţială a legii de organizare a profesiei de avocat. Stabilirea unor criterii legale unitare în baza cărora se face selecţia candidaţilor la examenul de admitere în profesie, reprezintă singura modalitate de competiţie reală.

Acest lucru, sperăm că va rezolva problema practicii avocaţiale exercitate de către profesionişti care au trecut print-un examen serios.

 

Misiunea avocatului este primordială, întrucât exercitarea dreptului la apărare este o condiţie esenţială, atât a statului de drept, cât şi a unei societăţi democratice. Atât asistenţa juridică, cât şi reprezentarea în instanţă sunt foarte importante într-o astfel de societate, în care accesul liber la justiţie este garantat.

 

Selecţia tinerilor avocaţi şi buna pregătire profesională a acestora vor contribui la sporirea încrederii cetăţenilor în justiţie şi la realizarea  efectivă a dreptului la apărare, cu concursul unor specialişti ai dreptului ce au promovat examene naţionale extrem de riguroase.

 

Altfel spus, transpunerea în plan legislativ a  politicilor profesionale trebuie să poată contribui la poziţionarea reală a profesiei în societate şi să transmită justiţiabililor un mesaj de încredere şi de înţelegere a rolului real al avocatului în respectarea legii şi sporirea încrederii în justiţie, în acord cu exigenţele europene.

 

Plecând de la acest cadru european al justiţiei, aş remarca şi faptul că la momentul de faţă, oportunitatea deschisă încă din 1 ianuarie 2007, de a exercita profesia de avocat, cu titlu ocazional sau permanent, în oricare din statele membre ale Uniunii europene, precum şi în statele care sunt parte la Acordul privind Spaţiul Economic European trebuie exploatată la maximum.

 

Sunt foarte mulţi avocaţi români ce lucrează alături de colegi ai lor din Uniunea Europeană, iar acest lucru v-a adus un plus de valoare, crescând standardele profesionale.

 

În al doilea rând, aşa cum desigur cunoaşteţi, de curând am promulgat legea de punere în aplicare a noului Cod civil. Modificările substanţiale aduse unor instituţii de drept vor reprezenta adevărate provocări pentru toţi cei nevoiţi să le aplice. De aceea, toate profesiile implicate în viaţa juridică vor trebui să coopereze pentru a da o corectă interpretare textelor de lege, în procesul aplicării dreptului.

 

Dumneavoastră interacţionaţi zi de zi cu cei cărora li se adresează norma juridică. Încrederea în avocaţi şi, implicit, respectul se câştigă prin performanţa profesională şi integritate. De aceea, formarea profesională atât iniţială, cât şi continuă reprezintă nu numai un drept, ci şi o datorie. Doar aşa puteţi fi pregătiţi să faceţi faţă problemelor actuale determinate de caracteristicile şi evoluţia relaţiilor juridice, atât pe plan intern cât şi internaţional. Fiecare dintre dumneavoastră a putut observa faptul că noile realităţi social-economice au impus şi impun în continuare o repoziţionare a avocatului în raport cu mediul de afaceri şi societatea civilă.

 

În încheiere, îmi exprim speranţa că dezbaterile ce vor urma, vor contribui la prefigurarea unor soluţii concrete pentru îmbunătăţirea activităţii dumneavoastră, iar cei pe care îi veţi alege în funcţiile reprezentative vor fi cei care vor putea pe viitor să vă reprezinte cel mai bine interesele profesionale.

De asemenea, doresc să vă asigur de deplina mea consideraţie şi vă urez tuturor mult succes în activitate!