Acordarea premiului ”George Mil. Demetrescu” pentru cea mai bună publicație juridică în anul 2025

Vineri, 28 martie, decanul Baroului Dolj, av. Mihai-Dragoș Nicu, a înmânat domnului prof. univ. dr. Dan-Claudiu Dănișor premiul ”George Mil. Demetrescu”, acordat de Baroul Dolj pentru publicarea volumului ”Statul român între liberalism și naționalism. O analiză juridică și filozofică a principiilor constituționale”, apreciat ca fiind cea mai bună publicație juridică a anului 2025. 
Momentul festiv a avut loc cu ocazia lansării lucrării acestei valoroase contribuții, în cadrul unui eveniment găzduit de Facultatea de Drept din Craiova, moderat de domnul Nicolae Cârstea, directorul editurii Universul Juridic și care s-a bucurat de prezența și alocuțiunile doamnei prof. univ. dr. Marieta Safta, președinta Asociației Române de Drept Constituțional, domnului prof. univ. dr. Ștefan Deaconu de la Facultatea de Drept a Universității din București și domnului prof. univ. dr. Mihai Bădescu, președintele Asociației Române de Filosofia Dreptului.
Premiul acordat de Baroul Dolj poartă numele avocatului și publicistului George Mil. Demestrescu, autorul lucrării ”Istoria Baroului Dolj 1864-1928”.