12 aprilie 2017
Angajarea răspunderii profesionale a avocatului. Omisiunea de a invoca o directivă europeană. Preeminenţa dreptului european. Principiul nediscriminării.
În speță, prin hotărârea Curții de Casație din Franța din 15 mai 2015 în cauza nr. 14-50058, un cabinet de avocatură a fost obligat la plata de despăgubiri în cuantum de 59 000 euro plus dobândă legală, reținându-se, în esență, că în apărările făcute nu a invocat Directiva 2000/78/CE.
”Pensionat din oficiu” de către societatea Electricité de France, pe motiv că ar fi ajuns la vârsta de 55 de ani și 25 de ani de activitate în companie, un tehnician a refuzat să se retragă din muncă și a solicitat în instanță recalificarea dispoziției angajatorului în ”demisionare fără cauză reală și serioasă”.
După ce a pierdut în primă instanță și în apel, fostul angajat a apelat la un cabinet de avocați pentru a introduce recurs (pourvoi en cassation), care însă a fost respins ca inadmisibil.
Motivele invocate prin cererea de recurs vizau modul defectuos în care Curtea de Apel a efectuat cercetările în ceea ce privește verificarea dacă locul de muncă/funcția ocupată al solicitantului/de către solicitant se circumscrie categoriei de servicii sedentare definite prin statutul industriilor electrice și de gaze.
Reclamantul reproșează cabinetului că prin motivarea acțiunii nu ar fi invocat, deși trebuia, principiul nediscriminării prevăzut prin Directiva 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, principiu invocat de către insuși reclamantul în primă instanță și apel.
În urma respingerii ca inadmisibil a recursului, reclamantul a sesizat Consiliul Ordinului Avocaților pentru cererile îndreptate la Consiliul de Stat (instanța supremă în contencios administrativ) sau la Curtea de Casație, solicitând angajarea răspunderii profesionale a cabinetului de avocatură. Consiliul Ordinului a respins cererea angajatului, prin avizul din 10 iulie 2014, motiv pentru care fostul angajat a sesizat prima cameră civilă a Curții de Casație, cu aceleași solicitări.
În analizarea cauzei, Curtea de Casație amintește, pentru început, un principiu evident, dar esențial, și anume că avocatul este ținut, în exercitarea profesiei, de o obligație de diligență. În acest sens, nu se poate accepta ignorarea primordialității dreptului european.
Curtea va continua prin menționarea unui alt principiu, și anume obligația de a lăsa inaplicabilă orice dispoziție națională care contravine dreptului european (în speță, Directivei 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000).
Reținând principiul preeminenței dreptului european, în speță a Directivei 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000, Curtea amintește obligația respectării principiului nediscriminării consacrat prin dispozițiile legale cuprinse în Directivă.
Potrivit acestui principiu, orice discriminare directă sau indirectă pe motive de apartenență religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală în domenii reglementate de sus menționata directivă trebuie să fie interzisă.
Mai mult decât atât, Curtea de Casație a reținut incidența acestor dispoziții și cu ocazia soluționării altor litigii, prin hotărârile din 11 mai 2010 și 11 februarie 2011.
Curtea reține că, raportat la obligația de diligență a avocatului, acesta nu putea ignora, în special, având în vedere actele prezentate de reclamant, preeminența dreptului comunitar și necesitatea de a se conforma principiului egalității de tratament care interzice discriminările pe criterii de vârstă, principiu general al dreptului Uniunii Europene, afirmat prin Directiva 2000/78/CE. În aplicarea acesteia din urmă, judecătorul comunitar amintește că orice dispoziție națională, care este contrară principiului egalității de tratament, trebuie să rămână inaplicabilă (CJCE, 22 noiembrie 2005, C-144/ 04, Mangold ; 16 octombrie 2007, C-411/ 05, Félix Palacios de la Villa ; 5 martie 2009, C-388/ 07 Age Concern England ; CJUE, 12 ianuarie 2010, C-341/ 08, Petersen ; 19 ianuarie 2010, C-555/ 07, Kücükdeveci). Aceasta, deoarece aplicarea unei directive europene este impusă de necesitatea uniformizării aplicării dreptului comunitar în spațiul Uniunii Europene. Și mai mult decât atât, Curtea susține în motivarea soluției că aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar de către instanța supremă franceză nu constituie nici un reviriment și nici o expresie imprevizibilă a jurisprudenței sale.
Prin urmare, Curtea a reținut că omisiunea cabinetului de avocatură de a invoca un mijloc susceptibil de a conduce la câștig de cauză pentru reclamant impune angajarea răspunderii profesionale a cabinetului.
Deși reclamantul a solicitat obligarea cabinetului la o despăgubire în cuantum de 108 000 euro, la care să fie adăugată și dobânda legală, Curtea a cenzurat acest cuantum, dispunând în sarcina pârâtului obligația de a despăgubi reclamantul cu 59 000 euro, la care se adaugă dobânda legală.
(traducere av.Viorica Clima)