08 decembrie 2009
Anunţ - Fii bun si dăruieşte de Crăciun
Campania Fii bun şi dăruieşte de Crăciun iniţiată şi desfăşurată de Baroul Dolj înca din anul 2007 continuă şi în acest an prin colectarea de bani, haine, încălţăminte, pături, jocuri şi jucării care vor fi distribuite în perioada premergătoare Căciunului la colectivităţile de bătrâni şi copii aflaţi în dificultate.
Le mulţumim avocaţilor din Baroul Dolj care au înţeles ca prin gesturile umanitare pe care le-au făcut să contribuie la bucuria multor nevoiaşi din Craiova şi judeţul Dolj şi reiterăm invitaţia de participare la acest demers generos faţă de nevoile celor care ne înconjoară.
În cadrul şedinţei Consiliului Baroului Dolj din data de 17 decembrie 2009 vor fi luate măsurile necesare cu privire la direcţionarea şi valorificarea resurselor acumulate în cadrul proiectului.
Cu mulţumiri,
Prof.univ.dr.
Ion Turculeanu
Avocat
Decanul Baroului Dolj