23 august 2018
Ascensiune Vf.Moldoveanu din Muntii Fagaras
Baroul Dolj desfășoară în Anul Centenarului, în cadrul programului ″12 Trepte către Marea Unire″, evenimentul integrat ALPINISM ÎN CARPAȚI.
După ascensiunile pe vârful Cozia și vârful Omu(munții Bucegi) în perioada 17-19.08.2018, echipa Baroului Dolj împreună cu colegi din Baroul București și din alte profesii juridice, au arborat steagul Baroului pe vârful Viștea Mare(2527m) și pe cel mai înalt vârf al țării- vârful Moldoveanu(2544m).
Prin exemplul personal, avocații din Baroul Dolj au adus cuvenita recunoaștere sacrificiului înaintașilor noștri care au înfăptuit MAREA UNIRE. Mulțumim colegilor Diaconu Roxana și Stoicea Tiberiu Iuliu din Baroul București precum și doamnei notar Floriana Ștefănescu din cadrul Camerei Notarilor Dolj și tuturor colegilor care ne-au fost alături în acest proiect.
Reușita noastră se constituie într-o invitație adresată confraților avocați de a ni se alătura în următoarea ascensiune ce va avea loc pe vf Bihor - munții Apuseni între 28-30.09.2018.