Colaborare de succes între Baroul Dolj şi APADOR-CH

APADOR-CH a organizat la sediul Baroului Dolj sesiunea de instruire cu tema „Protecţia drepturilor omului şi combaterea discriminării" în zilele de 22 şi 23 octombrie 2009 la care au participat peste 40 de avocaţi din Baroul Dolj. Din partea APADOR-CH au participat Diana Hatneanu, director executiv APADOR-CH, Raluca Stăncescu, jurist si Adelina Boboşatu.

 

În deschiderea evenimentului, domnul prof.univ.dr. Ion Turculeanu, decanul Baroului Dolj a adresat un cuvânt de bun venit reprezentanţilor APADOR-CH şi a manifestat speranţă pentru proiecte viitoare de colaborare între Baroul Dolj şi APADOR-CH. Dezbaterile au avut un profund caracter practic cu privire la procedurile în faţa CEDO şi aspecte adiacente acestora.

 

Evenimentul se încadrează în seria de sesiuni de instruire organizate în cadrul proiectului „Organizaţii neguvernamentale puternice pentru persoane vulnerabile" finanţat de Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European - Fondul pentru ONG. Prin acest proiect APADOR-CH îşi propune să crească numărul avocaţilor specializaţi în domeniul combaterii discriminării. Sesiunile de instruire se concentreaza pe problematica drepturilor omului în general şi a combaterii discriminării în special. De asemenea, sesiunile de instruire vor pune accent şi pe problemele specifice diferitelor grupuri vulnerabile pentru a sensibiliza avocaţii cu privire la aceste probleme concrete.    

 

APADOR-CH a solicitat tuturor barourilor din ţară să considere participarea la aceste sesiuni de instruire ca activitate de formare continuă a avocaţilor.

 

Au participat la sesiunea de instruire avocaţii care au completetat şi transmis la APADOR-CH chestionarul care a fost afişat la sediul baroului şi publicat pe site-ul Baroului Dolj în data de 2 septembrie 2009.

 

„ORGANIZAŢII NEGUVERNAMENTALE PUTERNICE PENTRU PERSOANE VULENRABILE". Proiect finanţat de Guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein si Norvegiei prin Mecanismul Financiar al Spatiului Economic European.