14 iulie 2014
COMUNICAT cu privire la întâlnirea reprezentanților barourilor de pe raza Curții de Apel Craiova
Uniunea Națională a Barourilor din România
Baroul Dolj
Nr. 1213/14 iulie 2014
COMUNICAT
cu privire la întâlnirea reprezentanților barourilor de pe raza Curții de Apel Craiova
Sâmbătă, 12 iulie 2014, la Vila Themis, proprietate a Baroului Dolj din Călimănești, județul Vâlcea, a avut loc ședința comună a reprezentanților barourilor de pe raza Curții de Apel Craiova, respectiv Barourile Dolj, Gorj, Mehedinți și Olt.
În cadrul întâlnirii au fost abordate următoarele probleme de interes comun pentru profesia de avocat:
- Stadiul rezolvării rezoluțiilor adoptate în cadrul Congresului Avocaților din anul 2014;
- Adoptarea unei poziții față de soluțiile date în legătură cu exercitarea fără drept a profesiei de avocat;
- Impactul intrării în vigoare a noului Cod de Procedură Penală față de profesia de avocat;
- Efectele negative ale aplicării OUG 80/2013 referitoare la taxele judiciare de timbru și ale art. 200 C.p.c. asupra profesiei și a accesului liber la justiție confirmate de statisticile oficiale;
- Efectuarea unor demersuri în vederea recunoașterii obligativității participării avocaților la autentificarea de către notari a unor înscrisuri, așa cum, de altfel, era recunoscut de legislația interbelică;
- Analiza proiectului privind modificarea Statutului Casei de Asigurări a Avocaților.
Prof. univ. dr.
Ion Turculeanu
Avocat
Decanul Baroului Dolj