COMUNICAT - PRIVIND APARIŢIA NUMĂRULUI 2 AL REVISTEI BAROULUI DOLJ - IUSTITIA

Uniunea Naţională a Barourilor din România

Baroul Dolj

  

Nr.  1231 / 16.09.2010

COMUNICAT

PRIVIND APARIŢIA NUMĂRULUI 2

AL REVISTEI BAROULUI DOLJ - IUSTITIA

În atenţia avocaţilor din Baroul Dolj

 

În luna iunie a fost publicat primul număr al revistei Baroului Dolj - IUSTITIA, cu următoarele rubrici permanente PROFESIA LA ZI (Evenimente, noutăţi, comentarii, legislaţie, recenzii), INTERVIURI, Interviurile Revistei Baroului Dolj, FORUM Tendinţe, eseuri, comentarii, puncte de vedere, TEORIE ŞI PRACTICĂ JUDICIARĂ Studii şi comentarii doctrinare, Aspecte din practica profesională, ISTORIE, LITERATURĂ ŞI ARTĂ.

 

Revista a fost tipărită într-un tiraj limitat şi poate fi obţinută gratuit de autorii de articole şi de avocaţii din Baroul Dolj de la Biblioteca Baroului Dolj sau de la birourile avocaţilor de la Judecătoria Craiova şi Tribunalul Dolj.

 

Menirea revistei este de a depăşi cadrul convenţional al analizei teoriei şi practicii judiciare sau al diferitelor subiecte de actualitate spre planul stimulativ şi generator al ideilor noi care să poată fi propuse spre dezbatere membrilor profesiei.

 

Avocaţii care doresc să propună materiale în vederea publicării acestora în a doilea număr al revistei Baroului Dolj sunt invitaţi să le transmită la Colegiul de redacţie până luni, 15.11.2010 împreună cu fotografia la adresa de e-mail revista@barouldolj.ro. Menţionăm că articolele trebuie să respecte condiţiile de publicare care pot fi consultate pe site-ul Baroului Dolj.

                 

                  Prof.univ.dr

                       avocat

                 Ion Turculeanu                                  

            Decanul Baroului Dolj