COMUNICAT - Referitor la programul umanitar FII BUN ȘI DĂRUIEȘTE DE CRĂCIUN

Uniunea Națională a Barourilor din România

Baroul Dolj

 

COMUNICAT

Referitor la programul FII BUN ȘI DĂRUIEȘTE DE CRĂCIUN

 

Asociația Vasiliada, partener al Baroului Dolj în cadrul programului umanitar FII BUN ȘI DĂRUIEȘTE DE CRĂCIUN, program care a ajuns la a VI-a ediție în anul 2012, a transmis baroului un mesaj de mulțumire ca urmare a donației realizate de Doamna Elena Dumitrescu, cetățean român cu domiciliul în Italia.

Reproducem mai jos mesajul reprezentantului Asociației Vasiliada a Mitropoliei Olteniei.

 

"Stimate Domnule Decan,

 

Doresc, în primul rând, să vă mulțumesc că ați făcut posibilă, și de data aceasta, sprijinirea beneficiarilor Asociației Vasiliada.

 

Produsele primite au fost deja direcționate către două dintre asezămintele sociale ale organizației noastre, anume la Centrul Rezidential de Urgență pentru Persoane fără Adăpost "Sf. Vasile" și la Centrul de Zi pentru copii "Aripi de Lumină".

 

În al doilea rând, am rugămintea de a-i transmite Doamnei care a făcut posibil acest ajutor toată recunoștința și gândurile bune, venite atât din partea noastră cât și din partea beneficiarilor care, în felul acesta, vor avea parte de Sărbători mai fericite.

 

Sărbători cu bucurie!

Cu deosebită considerație,

Sorin Boboc - Director Programe

Asociația Vasiliada, Mitropolia Olteniei"