18 mai 2026
Echipa Baroului Dolj, bronz la a VII-a ediție a Cupei Firmelor la șah
Sâmbătă, 16 mai, în Craiova, s-a desfășurat a VII-a a Cupei Firmelor la șah, întrecere pe echipe organizată de Șah Club Oltenia.
Aflată la a doua participare, echipa Baroului Dolj a produs surpriza competiției, ocupând poziția a treia în clasamentul final, după ce în 2025 ocupase locul 14.
Evenimentul a beneficiat de o organizare impecabilă și a reunit șahiști de calibru din întreaga țară, printre care fenomenalul craiovean David “Ducu” Gavrilescu (foto, în dreapta, cu piesele negre), cel mai tânăr mare maestru al României, campion național la șah clasic în 2025, component al echipei naționale, sau ploieșteanul Andrei Nestor Cioară (foto, în stânga, cu piesele albe), maestru internațional, coautor al popularului volum “Șah ghid pentru începători” (Editura Homex, 2014).
Cel mai tânăr participant a fost marea speranță a șahului craiovean, Eduard Gabriel Nețoiu (1485 puncte FIDE, la numai 6 ani), iar cel mai vârstnic a fost veteranul Valentin Mitroiu (72 de ani), care a jucat pentru echipa Baroului Dolj.
