31 ianuarie 2013
Guvernul amâna data intrării în vigoare a NCPC la 15 februarie 2013
Potrivit unei informații de presă publicate pe site-ul Guvernului României, a fost adoptată Ordonanța de Urgență prin care s-a dispus modificarea art.81 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în alicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedura civila, precum si pentru modificarea unor acte normative conexe.
"3. ORDONANTA DE URGENTA pentru modificarea art.81 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedura civila, precum si pentru modificarea unor acte normative conexe
Guvernul a adoptat prin aceasta Ordonanta de Urgenta amanarea intrarii in vigoare a noului Cod de procedura civila pentru o perioada necesara finalizarii procedurii de reexaminare a propunerii legislative privind unele masuri pentru degrevarea instantelor judecatoresti, precum si pregatirii judecatorilor si intregului sistem judiciar in vederea aplicarii noilor dispozitii ale Codului procesual civil.
Totodata, Ordonanta abroga dispozitiile din Codul de procedura civila a caror neconstitutionalitate a fost constatata prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 967/2012.
Ordonanta stabileste termenele pentru intrarea in vigoare a:
• Sedintelor de informare despre mediere in cauze civile: 15 februarie, odata cu intrarea in vigoare a Codului de Procedura Civila
• Sedintelor de informare despre mediere in cauze penale: data de intrare in vigoare a noului Cod de Procedura Penala
• Sanctiunii inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata in cazul neindeplinirii de catre reclamant a obligatiei de a participa la sedinta de informare privind medierea: 1 august 2013.
Urgenta actului normativ este justificata de faptul ca neadoptarea masurilor ar duce la blocaje la nivelul instantelor si la sporirea numarului proceselor avand ca obiect judecarea recursurilor, in conditiile in care infrastructura necesara functionarii noului sistem procesual civil nu este suficienta. Prin urmare, intrarea in vigoare a noului Cod de procedura civila se amana pana la data de 15 februarie 2013."