14 ianuarie 2024
INFORMARE – ÎNTÂLNIREA DELEGAȚIEI BAROULUI DOLJ CU CONDUCEREA INSTANȚELOR DIN CRAIOVA
Vineri, 12 ianuarie 2024, la inițiativa Consiliului Baroului Dolj, la sediul Curții de Apel Craiova a avut loc o întalnire de lucru a delegației Baroului Dolj cu conducerea instanțelor din Craiova.
Consiliul Baroului Dolj a solicitat această întâlnire de lucru în afara programului obișnuit al întâlnirilor trimestriale, urmare a situației de criză din justiție, care afectează grav interesele profesiei de avocat si ale justițiabililor.
Baroul Dolj a fost reprezentat de dl. av. Dragoș Nicu, decan, dl. av. Bogdan Mihăloiu, prodecan, dna. av. Arabella Ionescu și dl. av. Daniel Ghiță, membri ai consiliului, iar din partea instanțelor au participat dl. judecător Adrian Glugă, președintele Curții de Apel Craiova, dna judecător Jana Scurtu, președinta Tribunalului Dolj, dna judecător Georgiana Augusta Dragomirescu, președinta Judecătoriei Craiova, dna. judecător Cristina Crăciunoiuu, președinta Secției Penale a Curții de Apel Craiova și dna judecător Liliana Alexandru, președinta Secției Civile a Curții de Apel Craiova.
În urma discuțiilor purtate, s-au conturat următoarele concluzii:
1. Începînd cu data de 15 ianuarie 2024, toate instanțele din raza Curții de Apel Craiova își vor relua activitatea, urmând ca toate cauzele aflate pe rol să fie judecate.
Reprezentanții Baroului Dolj au exprimat nemulțumirea profundă care domnește în rândul avocaților față de întreruperea repetată și imprevizibilă a activității, precum și temerea că după data de 14 februarie 2024 există posibilitatea unui nou protest. Conducerea instanțelor a transmis asigurări ca pentru anul 2024 este asigurată finanțarea sistemului judiciar, iar posibilitatea unui nou protest este redusă. Nici conducerea instanțelor nu agreează soluția blocării activității, orice nemulțumire trebuind exprimată prin grevă, în condițiile și limitele legii.
2. Cu privire la acordarea unor termene extrem de lungi, care afectează sever activitatea colegilor avocați și apariția unor tensiuni semnificative în relația cu justițiabilii, reprezentanții Baroului au subliniat că situația generată de aplicarea greșită a Hotaririi CSM nr. 2040/2023 este inacceptabilă, context în care reprezentanții intanțelor au admis că termenele extrem de lungi sunt o problemă deja sesizată și în curs de remediere. Va exista o perioadă intermediară, în care dosarele mai vechi vor primi termene mai scurte, iar cele mai noi termene mai lungi, indiferent de obiect, însă treptat termenele acordate vor fi mai scurte, pe măsură ce cauzele mai vechi vor fi soluționate.
A fost abordat subiectul întarzierilor în redactarea unor hotărâri judecătorești, context în care am putut constata că președinții de instanțe sunt foarte bine informați cu privire la aceste neajunsuri și au dispus deja măsuri pentru remediere, cum ar fi repartizarea de grefieri suplimentari către completurile care înregistrează întârzieri în redactarea hotărârilor.
3. Cu privire la situația onorariilor din oficiu, urmare a informațiilor oferite de dl. Sorin Marcu, manager financiar al Curtii de Apel Craiova, a rezultat fără dubiu că de plata parțială a contravalorii borderourilor înaintate de barou se face culpabilă autoritatea centrală, respectiv Ministerul Justiției, care nu a alocat sumele solicitate, invocând în mod eronat prevederile O.U.G. nr. 90/2023, pentru aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ținta de deficit bugetar asumată prin Programul de convergență, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, prevederi care însă nu ar trebui să se aplice onorariilor pentru asistența judiciară din oficiu. Tribunalul Dolj a întocmit o Notă de fundamentare prin care a solicitat suplimentarea bugetului pentru a asigura funcționarea Tribunalului și a instanțelor arondate, inclusiv pentru plata sumelor din oficiu, justificând obiectiv de ce Tribunalul Dolj nu se poate încadra în media impusă de prevederile O.U.G. nr. 90/2023.
Conducerea instanțelor a fost informată că în ședința Consiliului Baroului Dolj din 18 ianuarie 2024 vor fi discutate măsuri imediate de notificare a Ministerului Justiției și Ministerului Finanțelor Publice, în vederea achitării borderourilor restante.
Consiliul Baroului Dolj,
Prin decan, av. Mihai-Dragoș Nicu