INFORMARE PRIVIND ACTIVITĂȚILE BAROULUI DOLJ ÎN LUNA DECEMBRIE 2023

 

1. Și în acest an, Baroul Dolj onorează tradiția manifestărilor caritabile realizate alături de partenerii noștri. Astfel, la sediul baroului vor fi amplasate două urne destinate donațiilor pentru cauze umanitare, după cum urmează:

  • La casieria baroului puteți dona pentru campania ”Susține un copil să rămână în școală”, derulată de organizația World Vision România în sprijinul educației copiilor defavorizați. Prin acest program, organizația World Vision Craiova oferă pentru 510  copii de la sate, clasele 0-IV, un program zilnic de afterschool: o masă caldă și două ore de ajutor la teme și alte lecții remediale, precum și 120 de burse pentru elevi liceeni din mediul rural. Baroul Dolj sprijină acest program din anul 2022, motiv pentru care în luna iunie 2023 a fost laureat cu diploma ”Investitor de viitor”. 

 

 

 

  • În holul baroului este amenajat un brad caritabil, împodobit cu globulețe și decorațiuni handmade, confecționate de către elevi ai Școlii Gimnaziale „Mircea Eliade” Craiova. Avocații vor putea achiziționa aceste podoabe în schimbul unei donații. Suma obținută va fi folosită pentru sprijinirea celor mai curajoși copii, cei internați în secția de oncopediatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență nr. 1 Craiova. Reamintim că în anul 2022, în urma unei acțiuni similare, au fost achiziționate pompe și truse tip Infusomat, atât de necesare tratamentului oncologic.

 

 

2. Consiliul îi invită pe avocații din Baroul Dolj în data de joi, 7 decembrie, între orele 13.00-16.00, la sediul baroului, la o întâlnire colegială, pentru a savura o delicioasă ciocolată caldă oferită de membrii consiliului și pentru a împărtăși atât impresii despre anul ce se va încheia în curând, cât și speranțe pentru anul 2024.

 

3. Joi, 7 decembrie, de la ora 18.00, Teatrul pentru Copii și Tineret ”Colibri” vă găzdui Sărbătoarea de  Crăciun pentru copiii avocaților din Baroul Dolj.

Cei mici vor fi încântați să asiste la spectacolul ”Crăiaza zăpezii”, o adaptare a poveștii lui Hans Christian Andersen, după care vor primi cadourile mult dorite de la însuși Moș Crăciun!

Cu această ocazie, avocații din Baroul Dolj pot contribui la Campania de colectare cărți, jucării și rechizite pentru a fi dăruite copiilor defavorizați, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, derulată de Teatrul ”Colibri” până pe 15 decembrie 2023.

 

4. În perioada 4-29 decembrie 2023, avocații din Baroul Dolj sunt așteptați la casierie pentru a beneficia de cadoul de Crăciun oferit de Baroul Dolj pentru copiii cu vârsta sub 14 ani.

 

5. Vineri, 8 decembrie, de la ora 18.00, la Meliss Events, Centura de Nord a Craiovei, în cadrul Ediției a VII-a a evenimentului caritabil ”Decembrie e magic”, va avea loc Balul Copiilor ”Și eu sunt Moș Crăciun”.

Copiii avocaților, cu suflet mare și generos, se pot aduna aici, vor dansa, se vor distra, dar, în primul rând, vor dona. Donațiile lor, în totalitate, vor merge către secția de oncopediatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență nr. 1 Craiova, acolo unde se află internați cei mai curajoși copii.

Buna dispoziție va fi întreținută de Olga Șain – soprană și Patrick Șain – bariton, care ne vor cânta colinde, muzică ușoară și muzică din desene animate. Vom asista și la prestația a două perechi de dansatori, Alexandra Florescu-Mihai Predeșel și Bianca Enache-Octavian Predeșel, de la clubul de dans Star Dance și, nu în ultimul rând, la numerele de magie oferite de Răzvi Magicianul.

Prețul unei  invitații-bilet: 170 lei/copil.

Persoană de contact: d-na Mihaela Nedelcu, tel. 0770295465, e-mail: mihnedel2016@gmail.com.

 

6. Avocații doljeni și partenerii acestora vor întâmpina vacanța de iarnă cu o Petrecere de Sărbători, care va avea loc în Fado Irish Pub (str. Traian Demetrescu, nr. 8,) în data de joi, 14 decembrie, de la ora 19.00.

Consumația băuturilor alcoolice și non-alcoolice va fi suportată individual de către fiecare participant, iar Baroul Dolj va suporta costurile bufetului suedez.

Dress code: casual.

 

7. Avocații interesați pot participa la Balul caritabil ”Dar pentru cei mai curajoși”, sâmbătă, 16 decembrie, ora 19.00, la Meliss Events, Centura de Nord a Craiovei, manifestare ce are ca scop strângerea de fonduri pentru copiii cu afecțiuni oncologice din secția de oncopediatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova.

Prețul unei  invitații-bilet: 270 lei.

Persoană de contact: d-na Mihaela Nedelcu, tel. 0770295465, e-mail: mihnedel2016@gmail.com.

 

 

Consiliul Baroului Dolj,

Prin decan, av. Mihai-Dragoș Nicu