I.N.P.P.A. CRAIOVA - Înscrieri stagiari pregătire profesională iniţială - Anul 2010

 

Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor

Centrul Teritorial Craiova

 

A N U N Ţ

 

Înscrierile pentru anul de pregătire profesională iniţială 2010 organizat de I.N.P.P.A. se fac în perioada 18 ianuarie - 26 februarie 2010.

 

În anul de pregătire profesională iniţială 2010 pot fi admişi numai avocaţii stagiari din barourile afiliate la Centrul teritorial Craiova al I.N.P.P.A. care fac dovada efectuării unui an de stagiatură calculat de la data înscrierii în evidenţele (pe tabloul) baroului până la data de 1 martie 2010 inclusiv.

 

Avocaţii stagiari care au fost declaraţi respinşi ori nu s-au prezentat cel puţin o dată la examenul de definitivare în profesie vor putea fi admişi numai cu acordul scris al consiliului baroului din care fac parte.

 

Dosarele se depun personal sau prin procură la secretariatul Centrului Teritorial Craiova al I.N.P.P.A. (Craiova, Calea Bucureşti, Bl.17D mezanin, cod 200678) şi vor conţine cererea de înscriere (eliberată de secretariat) însoţită de următoarele documente, în copii atestate de avocat ca fiind conforme cu originalul: cartea de identitate; legitimaţia/cardul de identitate pentru avocat valabil pentru anul în curs; diploma de licenţă şi foaia matricolă; decizia de primire în profesia de avocat; decizia de înscriere în barou; contractul actual de colaborare sau de salarizare în interiorul profesiei.

 

Avocaţii stagiari declaraţi admişi vor depune la secretariatul Centrului Teritorial Craiova al I.N.P.P.A. până la data de 15 martie 2010, dovada plăţii taxei de înscriere în cuantum de 700 lei (în contul RO12 RNCB 0134 0416 5590 0008 deschis la B.C.R. Craiova).

 

Toţi cursanţii I.N.P.P.A. vor achita în perioada premergătoare examenului de absolvire  a Institutului care va fi organizat în perioada 17-21 noiembrie 2010 o taxă de examinare în cuantum de 700 de lei (RO12 RNCB 0134 0416 5590 0008 deschis la B.C.R. Craiova).