Mesaj cu ocazia Zilei Europene a Avocaţilor şi a Zilei Europene a Justiţiei Civile

 

Cu ocazia Zilei Europene a Avocaţilor, sărbătorită anul acesta la data de 25 octombrie odată cu Ziua Europeană a Justiţiei, Baroul Dolj organizează o Masă rotundă cu tema “Avocaţii în E-voluţie“, în cadrul căreia vor fi analizate efectele relaţiei dintre cetăţean şi avocat în contextul digitalizării domeniului justiţiei.

Baroul Dolj militează pentru consolidarea relaţiei dintre cetăţeni şi avocaţi, ca premisă a respectării dreptului la apărare şi accesului la justiţie.

Digitalizarea poate facilita accesul cetăţenilor la informaţiile necesare protejării intereselor lor, precum şi comunicarea dintre aceştia şi avocaţi sau instanţele judecătoreşti.

Transformarea şi evoluţia permanentă care au avut loc în mediul online au condus la o transparenţă a activităţii justiţiei în general şi a calităţii serviciilor avocaţilor în special, cu consecinţa consolidării încrederii între cei care contribuie la realizarea actului de justiţie, magistraţi şi avocaţi şi, mai ales, în beneficiul justiţiabililor ca principali beneficiari.

Folosirea mediului online reprezintă un potenţial enorm care uşurează în mare măsură  activitatea avocaţilor, sub aspectul comunicării între aceştia şi justiţiabili, a accesului la informaţie juridică şi a relaţiei cu instanţele de judecată.

Cu ocazia Zilei Europene a Avocaţilor şi Zilei Europene a Justiţiei Civile, Baroul Dolj transmite tuturor avocaţilor, magistraţilor, precum şi personalului auxiliar, felicitări, gânduri bune  şi cât mai multe realizări în plan profesional.

 

Av. Lucian Bernd Săuleanu

Decanul Baroului Dolj