Prelegere arbitraj internațional susținută de prof.Patrick McDermott, 17 aprilie 2019

În zilele 17 -18 aprilie 2019, Facultatea de Drept a Universității din Craiova va primi vizita domnului profesor Patrick McDermott, profesor de drept la Salisbury University în calitate de bursier  Fulbright la Facultatea de Drept a Universității din București. În baza bunelor relații între cele două facultăți, profesorul Patrick McDermott și-a exprimat disponibilitatea de a susține prelegeri și în cadrul Facultății de Drept a Universității din Craiova.

Profesorul Patrick McDermott este specializat în arbitraj internațional și negociere, inclusiv negocierea contractelor colective de muncă și relația angajator-salariat. Prelegerea cu titlul "The U.S. Private (Civil) Litigation Model and how it has been reshaped by Donald Trump” va fi organizată miercuri, 17 aprilie 2019, în Facultatea de Drept, Sala 2 parter, începând cu ora 16.00.